poveştile din fotografii

O spun cu toată siguranţa: fotografiile făcute de (între) prieteni au un aer şi-un farmec anume. Parcă îmi amintesc aşa, mai mult decât orice, de vremea când eram un copil cu ochii aţintiţi spre oamenii pe care atunci îi consideram mari, iar în prezent văd copilăria ca pe unul din bunurile supreme.
Dar nu despre amintiri şi filosofări ale Cameliei e vorba în urmele acestea de gânduri. Cu mare drag, am de gând să prezint ce a ieşit dintr-un proiect pentru cursul de fotografie, şi pasiunea de a trage-n poze ce place ochiului mai mult. Şi încă o data spun, nu sunt faptele mele. 🙂
Mai exact şi la obiect, prima dragă prietenă cu aparatul fixat spre culori, zâmbete şi stări de flori, este Koko. Povestea scrisă de ea mi-a adus bucurie,  admiraţie pentru imaginaţia plină de soare, şi să nu uităm, pentru spontaneitatea în care a realizat fotografiile:

  • „Povestea copilei cu degete ţâfnoase”

A fost odată ca niciodată… o copilă ce iubea atât de mult natura încât era în fiecare zi în centrul ei şi vorbea cu greierii, cu buburuzele, cu frunzele, cu copacii, cu plantele, cu râul. Cu fiecare avea un limbaj distinct, unul de nedescifrat, un limbaj pe care numai ea şi prietenii ei îl cunoşteau. Se juca împreună cu fluturii, alerga după ei, sărea după peşti în apă. Într-o zi…un fluturaş a făcut întrecere cu ea în cerc. Copila nu si-a dat seama că va ameţi şi i-a urmat jocul. O dată, de două ori, de trei ori şi copila a căzut

visare

visare

…şi leşină.
Se trezeşte cu un zgomot de fundal, o ceartă teribilă între cinci personaje: „Eu sunt mai mare! Ba eu sunt mai mare! Nu, eu sunt mai mare!”. Dezorientată, copila priveşte în dreapta, priveşte în stânga, nici urmă de vietate zgomotoasă. Încă ameţită, copila, stând ca un bebeluş în iarbă, zăreşte cinci omuleţi certăreţi în faţa ei acoperiţi de firele de iarbă. Se apleacă spre ei şi îi analizează, unul mai micuţ ca celălalt: erau degeţelele ei! Şi stă şi îi priveşte cum aceştia au vocaţie de avocaţi, de specialişti în comunicare, cu discursuri argumentative, contradicţii ce susţin înălţimea fiecăruia.”

dezmeticire

Copila se trezeşte brusc din amorţeală: „Ah, iar m-au sechestrat prietenii mei imaginari din copilărie!”.

Acum aş putea adăuga  : „Şi-a trăit în copilărie până la adânci bătrâneţi!”
Bucuria mea nu s-a oprit doar la povestea scrisă de Koko, şi a continuat -la fel de jucăuşă- cu proiectul dus la bun sfârşit de Helen. Iar rândurile următoare vor explica totul:

  • „..se numeşte Căpitanul viselor pentru că privirea gânditoare a Cameliei m-a făcut să mă gandesc la toate visele noastre la care ne gândim îndelung, mai ales m-a făcut să mă gandesc la ale mele şi la faptul că aş avea nevoie de un coordonator pentru ele, un căpitan care să mă ajute să le navighez şi să le aduc în port.

Căpitanul viselor

Cea de a doua fotografie pe care am ales-o pentru portret am numit-o „Serenitate” pentru că  mă face să mă gândesc la o linişte interioară, la calmitate,la meditaţie.”

Serenitate

Din echipa de fotografi cu poveşti frumoase de spus, a făcut parte şi Valentina. Chiar o privire mai jos, se dezvăluie o mica parte din proiectul ei:

  • „O imagine desprină parcă din acele vremuri când se credea că pământul este plat şi ca există un loc în care lumea se sfârşeşte.Oameni stând pe marginea lumii, fără blocuri gri în spatele lor.Doar cerul…”

sufletul cerului (mi-am permis eu s-o intitulez)

Dacă v-a înţepat vreo întrebare legată de motivul publicării poveştilor, zic următoarele:

Koko, Valentina şi Helen (cu un click pe numele cu pricina, vei vizita – fie rânduri scrise de  acestea, fie alte fotografii 🙂 )pot să însenineze multe frunţi cu aceste povestioare pe marginea fotografiilor realizate de ele. Ba mai mult, cred întru totul că prin culorile ce se odihnesc în imagini, îşi poate găsi fiecare o amintire pierdută, o dorinţă de bucurie şi mai ales, un zâmbet al încrederii în sine. Pentru că motivele fericirii au nevoie să fie hrănite zilnic cu poveşti frumoase – iar cuprinsul de mai sus îndeplineşte acest  scop.

Într-unul din articolele viitoare, voi plimba în rânduri şi fotografiile proiectului meu de fotografie.

Anunțuri
Comments
2 Responses to “poveştile din fotografii”
  1. Condeera spune:

    dar dacă nu ar fi Camelia fotogenică fotografiile ar ieși mai puțin faine. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: