oamenii din noi

Ia uite-l ce repede se duce! Da, e cel cu bluza albastra, mai devreme a strigat ca vrea o imbratisare. Si acum a traversat in fuga trei vieti de-ale altuia. A parasit trecutul, si-a uitat prezentul pana a mascat viitorul. Era de mana cu ea. Insa a uitat-o complet in multime – desi fusese rugat: “sa nu-mi dai drumul, te rog” -. N-a mai contat..la ce bun i-ar fi fost sa-si respecte promisiunea cand i-au ramas atat de putine clipe de viata vie. Restul timpului se minte intre noapte si zi, intre vorbe si plecari, cu multe uitari. E el, care acum 2 minute avea 18 ani, a clipit de 3 ori inapoi  si a ajuns la 30 de ani. Fara prea multe cuvinte, e o lume care-l inghite.

Stai jos, langa mine.

Cate chipuri ai avut astazi? Era omul din dreapta, sau stanga? Cu zambetul pierdut intr-o cuta a fruntii sau nebunia rupta-n glume fara nume? Suntem atat de multi, cati oameni traiesc in voi?

Nu, nu-i o exprimare gresita. E una voita.

Astazi te gandesti cu placere la un lucru pe care maine e foarte probabil sa-l detesti. Ce-ai luptat sa realizezi ieri – priveste, te nemultumeste. Prietenii care ti-a fost ani intregi alaturi au ramas undeva suspendati pe drumurile tale. Ce om esti tu? Unul singur? Cel care are ceva din toate starile  strazilor, scolilor, barurilor, familiilor, vecinilor. Nu, in tine sunt oameni. Toti cei asupra carora te-ai oprit odata.

oamenii din noi aduc stari noi.

Dar cand nu mai vreau sa stiu de voi.. si nu-mi dau voie sa renunt pana ce nu ma voi rupe de tot acest lant omenesc.. Un singur lucru pot face. Sa vorbesc pe limba mea. Cea in care ma sting si acum. Iar faptele se tin doar de ele, de vorbele mele.